Urmareste pe Mos Craciun cu Google Santa Tracker

În timp ce milioane de oameni așteaptă cu nerăbdare ziua de Crăciun, Moș Crăciun și elfii lui sunt ocupați la Polul Nord. Ei pregătesc cadouri, hrănesc renii și desigur verifică lista înainte de a-și lua zborul cu o mulțime de cadouri în jurul lumii. Google urmărește Moșul încă din anul 2004 cu Google Earth, dar în acest an o echipa de ingineri de la Google Maps au scris un nou algoritm pentru a trasa drumul lui Mos Craciun în jurul lumii în Ajunul Crăciunului. Veți putea să-l urmăriți pe Moșul cu ajutorul aplicației Google Maps și Google Earth, și ca să știți locul unde se află începând de la ora 12:00 ziua Crăciunului folosiți Santa Tracker.

 

Dezvoltatorii elfi au construit pentru voi niște instrumente care vă vor ajuta să-l urmăriți pe Moș Crăciun oriunde ați fi. Adăugați noua extensie pentru Chrome sau descărcați aplicația Android ca să țineți pasul cu Moș Crăciun de pe telefonul sau tableta voastră. Ca să obțineți cele mai recente informații despre călătoria lui, urmăriți Google Maps pe Google+, pe Facebook și pe Twitter.

Google Santa Tracker va porni în data de 24 decembrie, dar numărătoarea inversă până la pornirea Moșului pe drum deja a început. Vizitați Satul lui Moș Crăciun pentru a viziona numărătoarea inversă și alăturați-vă elfilor și renilor în pregătirile lor.

Sperăm că vă veți bucura de urmărirea lui Moș Crăciun și Phablet.ro vă urează un Crăciun fericit plin de bucurie și de dragoste.

Sursa: Googleblog

About the author