iPad 2, un „erou” Apple trimis in pensie

Conform unui raport Apple Insider producția tabletei iPad 2 va fi oprită în acest an, lăsând loc pentru tabletele iPad mini și iPad mini cu ecran Retina. Nu avem o declarație oficială de la Apple, dar acest lucru pare inevitabil.

Această tabletă a fost anunțată în anul 2011 și a apărut în anul 2012. A rezistat testul timpului, de 3 ani este disponibil în stocul magazinelor câștigând astfel titlul de cea mai populară și vândută tabletă de la Apple. Foarte mulți utilizatori au devenit fanii mega companiei americane odată cu lansarea acestei tablete.

iPad 2 Negru

Tableta a fost lansată pe piață în anul 2012 drept înlocuitor al tabletei originale iPad, avea o cameră frontală, un ecran de calitate și un procesor foarte rapid la numai 399$ (prețul de lansare), era o noutate care a revoluționat piața tabletelor. Aceste aspecte au propulsat a doua generație iPad la vânzări demențiale.

Ceea ce este foarte interesant este că și în momentul actual ruleaza cea mai nouă versiune a sistemului de operare mobile Apple, iOS 7. Suntem curioși dacă va primi și actualizarea 7.1 care urmează a fi lansată în luna viitoare cu îmbunătățiri noi.

Producția acestui dispozitiv a continuat și după lansarea și oprirea producției a tabletelor superioare precum iPad 3 și iPad 4. Planul companiei de la Coupertino a fost ca această tabletă să fie o versiune mai ieftină pentru cei care nu au avut un budget pentru modelele mai noi. Totuși în ultima vreme vânzările acesteia au căzut deoarece în momentul actual există două modele concurente, iPad Mini și iPad Mini cu ecran Retina, care la prețuri asemănătoare oferă o experiență mai bună.

iPad 2 și în momentul actual se poate găsi și aici în România în varianta de 16 GB / 32 GB, fiind cea mai ieftină tabletă full sized Apple cu 3G. Tableta dispune de un procesor dual core, 512 RAM, bateria cu autonomie ridicată, 2 camere și suportul pentru faimosul Apple Smart cover, la fel ca și iPad Mini, dar la un preț mai mare, ceea ce a adus tableta în această situație.

Să nu fiți surprinși dacă deodată va dispărea din stocul magazinelor, dar nu trebuie să vă speriați, iPad Mini este o variantă ieftină și de calitate a experienței Apple, un înlocuitor perfect pentru nevoile tale digitale marca Apple.

Sursa: AppleInsider

About the author