Zvonuri inaintea evenimentului ASUS la CES 2014

CES, este unul din cele mai mari evenimente organizate în Statele Unite cu tema produselor electronice. Se pare că ASUS este nerăbdător să înceapă anul 2014, a eliberat invitațiile pentru presă, cu o zi înainte de deschiderea oficială a evenimentului.

Titlul evenimentului spune „In Search Of Incredible”, alături de un fundal estompat și ceva notițe/icoane atașate. Invitația în sine nu ne dezvăluie multe, însă centrul acestuia, seamănă cu un Transformer, PadFone, sau cu ceva total diferit.

Nu este neobișnuit ca producătorii să organizeze conferințe de presă înaintea spectacolelor comerciale, dar acesta este organizat în așa fel încât nu știm exact la ce să ne așteptăm.

Totuși, ceva informații au fost strecurate pe net, chiar și indicii incorporate în clipuri făcute de ASUS. De exemplu în clipul în care apare Statuia Libertății, acesta în locul flăcări, ne arată semnul păcii – care poate fi interpretat și ca numărul 2. După asta, statuia împarte tableta în doi, unul devenind albastru iar celălalt verde, jonglând apoi între cele două culori. Culorile sunt reprezentative, albastru – Windows 8, iar verde – Android. Faptul că tableta din mâna statuii se poate împărți în două, ne arată faptul că este vorba de un hibrid laptop/tabletă, iar luând în considerare că este și dual OS, va fi un dispozitiv foarte interesant.

De asemenea, Asus din greșeală (sau intenționat), a postat un clip pe YouTube cu un dispozitiv convertibil tabletă/laptop, care poartă numele de Transformer Book Duet, cu nr. de model TD300. Observat inițial de către cei de la Android World, clipul a fost scos rapid de către ASUS, sau cel puțin făcut privat până ce acesta va fi prezentat oficial în Las Vegas. Publicația ne descrie aparatul ca și un dispozitiv quad-mode, dual-OS.

asus-transformer-book-duet-video-leak-1

Se pare că ASUS a găsit o modalitate de a trece rapid de la Windows 8 la Android – schimbarea sistemului operațional durând în jur de doar 8 secunde, care cu siguranță sună interesant. Pentru a trece de la Android la Windows 8, utilizatorii vor trebui să conecteze pur și simplu tableta, cu doc-ul tastatură (însă probabil va fi și o modalitate alternativă). Din nefericire, clipul nu ne-a oferit informații concrete privind specificațiile și funcțiile dispozitivului, deci va trebui să așteptăm prezentarea lui oficială la CES.

Într-un alt clip postat de ASUS, putem observa indicii privind smartphone-urile ce își așteaptă anunțarea la CES. De data aceasta, indiciile sunt pictate pe bile ce cad din cer. Numerele 4, 5 și 6, cel mai probabil ne indică faptul că ASUS ne-a pregătit smartphone-uri cu aceste diagonale. Dimensiunea de 6 inch, ne spune că ASUS are de gând să intre pe piața phablet-urilor, care a început să crească în popularitate.

CES 2014, va avea loc între 7-10 Ianuarie, și vă vom ține la curent cu orice noutate apărută.

Evenimentul Asus are loc pe data de 6 Ianuarie de la ora 22:00.

Update:

Aici poți vedea prezentarea CES ASUS 2014:

Sursa: Asus YouTube

About the author